Coaste rupte, pomelnice, cutia milei şi pupături de mâini

By | 9 April, 2014

După cum se poate observa, în multe dintre postările mele anterioare vorbesc despre lucrurile pe care nu le înţeleg. Exact, sunt bătut în cap. Şi nici dus la biserică nu prea sunt. Nu că nu aş vrea sau că nu sunt credincios. Mă rog, când eram mai mic mergeam, tras de mână, cu mama. Acum, mai ajung prin casa Tatălui cam o dată pe an, de Paşti. Şi atunci plec repede că mă enervez sau sunt beat. Dar altădată despre asta. Eu chiar cred în Dumnezeu, dar nu mă pune să cred în popi, să le pup mâinile cu care fură bani de la amărâţi sau să iau Biblia în serios. Repet, cred în ceva superior, hai să-i spunem Dumnezeu dacă vrei, dar nu în poveşti de adormit copii. Că au fost Adam şi Eva, doi despuiaţi, şi au făcut copii, care au făcut-o între ei, incest, şi aşa am ajuns noi să ne înmulţim. Că Dumnezeu l-a făcut pe Adam din… Fii serios! Auzi, i-a luat o coastă ca să-i facă o femeie. Pe bune? Din toate resursele posibile şi de nemărginita imaginaţie şi putere de creaţie, aşa cum se spune că are Dumnezeu, tocmai o coastă îi lua amărâtului? De ce nu un testicul? Şi aşa Eva era mai bărbat ca el.

Ştii ce nu mai înţeleg? Pomelnicele, tati. Da, sunt cele pe care le dai la popă cu o lumânare şi ceva bani, după posibilităţi. Să ce? Să meargă-n spate, la altar, şi să citească numele de pe hârtie. Nu ştiu cum vine, un leu pentru o citire şi 50 pentru, evident, o săptămână de pomenire cum se mai numesc astea. Dacă-i dai o sumă mare de bani, cu răbdare, îi citeşte pe toţi cei de pe lista ta, dar dacă-i dai un leu, să spunem, deşi tu ai un număr de 25 de oameni la morţi, el va spune: Se pomeneşte Ion, şi fără să mai citească până la capăt adaugă, cu tot neamul lui cel adormit. Amuzant, nu? Părerea mea e că atunci când dai bani la popă să citească numele morţilor tăi şi viilor este ca şi cum te duci la o nuntă, unde cânta un manelist, să spunem Salam că-i mai cunoscut, şi te duci la urechea acestuia şi-i spui pentru cine vrei sa fie dedicată melodia respectivă. Îi dai bani lu’ Salam şi aştepţi să se audă tare-n boxe: Şi s-a dat 100 de euro, de la Fane Popândău, pentru minunata sa soţie, Maricica Maimuţărescu. Şi toţi se uită la nevasta-sa şi o felicită. Creşte inima-n ea şi joacă mai cu foc, doar e melodia ei acum. Ei bine, la fel se întâmplă şi la biserică. Dai ceva bani lu’ nea’ popică şi aştepţi cuminte dedicaţia, în boxă, pentru nea Sandu, ăla mort de mai bine de 12 ani, pentru maică-ta, taică-tu, sor-ta, frac-tu şi uiţi sub nicio formă să nu te treci şi pe tine pe foicică. Şi pleci de acolo fericit. Ţi-ai auzit numele în difuzor. După cum spuneam, diferenţe mari nu prea sunt. Bani dai, dedicaţii sunt, microfon există, mulţimea este în delir, cântă cu DJ-ul, banii se câştigă pe nemuncite şi taxe şi impozite nu plătesc nici popi şi nici maneliştii. Să nu mai spun că ambele categorii au rolul lor în fiecare moment al vieţii tale, botez, nuntă sau înmormântare.

Tâmpenia numărul doi este acea cutie a milei. Înţeleg conceptul de donaţie, dar nu de milogeală. Întri în biserică, cutia milei, treci de primul stâlp, cutia milei, mai mergi doi metri, cutia milei, ajungi la icoana din dreapta, cutia milei, din stânga, cutia milei, dai să ieşi, mulţimea de cerşetori care cer, de asemenea, milă. Cică Dumnezeu a zis să fim miloşi, dar deja mi se pare că profită de bunătatea oamenilor. Pune cutia aia enervantă fix sub o poză în care Iisus, cu coroana de spini pe cap, are o faţă amărâtă. De parcă nu ei cerşesc, ci Iisus îţi cerşeşte un leu să-i pui acolo la ramă. Să nu mai spun că biserica profită după moartea unui om, fiul lui Dumnezeu, ca să câştige bani. Au la vânzare cruciuliţe cu fiul Său crucificat, iau nişte pâine de la Mega Image tăiată cubuleţe şi nişte vin din acela ieftin, îndoit cu apă, şi ţi le oferă ca fiind trupul şi sângele lui Iisus. Pe bani, evident. Vezi? Ăştia sunt în stare să scoată bani şi după carnea şi sângele unor oameni care au trăit în urmă cu mai bine de 2000 de ani şi le merge atât de bineee…

Ce căcat, sunt obligat să dau bani pe oriunde merg? Păi mai bine nu mă mai duc. De la poartă eşti asaltat de alaiul de credincioşi, care aşteaptă să ia şi haina de pe tine. La fel şi la ieşire, se ţin trei sau patru handicapaţi după ţine şi spun în cor: Vă rog eu frumos, aveţi milă de un om bolnav, sărman şi flămând. Dacă te uiţi după ei să vezi unde se duc, o să observi că au cu ei plase pline cu colivă, cozonaci, mâncare, dulciuri etc. şi tot mai cerşesc şi se bat pe locurile favorabile pentru milogit. Dar de ce să am eu milă? De mine cine dracului are milă?

Să nu mai spun că atunci când eram foarte mic, cinci sau şase ani, am vrut, din propria iniţiativă, să-i dau unei cerşetoare, eu ştiu, 5000 de lei, pe vremea aceea, echivalentul a 50 de bani acum. Ce crezi că a făcut? A strâmbat din nas şi mi-a aruncat moneda pe jos spunând: Ce să fac eu cu 5000?, după care mi-a întors spatele şi a plecat. Îţi dai seama că dacă aveam vârsta de acum o scuipam fix pe ochi, nu? Cerşetorii, fără să facă nimic, au acelaşi câştig lunar pe care-l are un om normal, care munceşte până-şi rupe spatele la patroni. Şi până la urmă, eu muncesc să împart banii cu ei? Asta o să se întâmple doar atunci când o să muncim cot la cot. Şi nici atunci, dacă stau bine să mă gândesc.

Cea de-a treia prostie, foarte des întâlnită, se numeşte pupatul mâinii părintelui. Hai nu zău, da cine este el, în afară de un interlocutor al lui Dumnezeu, de trebuie să-i pup mâna. În primul rând, să pupi mâna preotului şi să te aştepţi la miracole e ca şi cum o fată care foloseşte un dildo se aşteaptă ca acela, la final, să ejaculeze. Să fim serioşi. Este un simplu om, care a făcut nişte cursuri şi atât. Nu e niciun sfânt. Te rog frumos să-mi pupi şi mie mâna, da? Am făcut jurnalism. Ai onoarea să pupi mâna unui jurnalist, deci poţi să consideri că-i pupi mâna lui Cristian Tudor Popescu. Ce zici?

În al doilea rând, să ne gândim limpede. Popi sunt peste tot. Şi la ţară şi la oraş. Primii nu au apă curentă întotdeauna, se duc la toaletă, pun mâna pe zdrângă, sau poate chiar îi trece treaba mare, că doar sunt oameni, şi apoi vin să-ţi slujească ţie. Tu, fără să cunoşti situaţia precedentă, o să le pupi mâna plină de germeni şi particule care s-au încăpăţânat să nu rămână pe hârtia igienică, ci pe mâna sa. Nu-i aşa că este minunat? La faza asta cu Dumnezeu, toţi sunt specialişti, toţi ştiu ce vrea El şi ce nu vrea, de parcă l-au cunoscut faţă-n faţă şi au discutat pe larg despre hobby-urile Sale, şi absolut toţi dau învăţături care mai de care mai sfinte, dar pe care mulţi dintre ei nici nu le bagă-n seamă câtuşi de puţin. Să nu mai spun că aţi auzit de popi care ziua slujeau în biserică şi seara şi-o trăgeau în cur cu băieţi. Ştii pe unde i-a umblat mâna aia? Pup-o în continuare, te rog!

6 thoughts on “Coaste rupte, pomelnice, cutia milei şi pupături de mâini

  1. Ursu Dumitru

    Hai ca asta cu popii o fi cunoscut mai mult de cum se ambaleaza piinea…
    Nu merita sa irosesti lizozimul pentru flegme dedicate credintei.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Este cunoscută, ai dreptate, dar unii preoţi sunt prea de tot. Problema e că oamenii din jurul lor preferă să fie umili. Au uitat ce e aia demnitate.
      Faptul că te iei de credinţă, preoţi sau cele asemănătoare nu face decât să se simtă ca un spin în coi pentru majoritatea boilor prea îndoctrinaţi cu poveşti ieftine. Dacă reuşesc să-i agit măcar puţin atunci mi-am atins scopul.

      Reply

Leave a Reply