Controlorii de azi, miliţienii de mâine

By | 24 January, 2013

Anul trecut mi-am cumpărat o scurtă de culoare albastru-bleumarin care personal mi-a plăcut foarte mult. Nimic important până aici, mai puţin faptul că se pare că mă laud. Numai că de câte ori o port, am parte de situaţii amuzante.

Nu obişnuiesc să circul cu RATB-ul pentru că prefer metroul, dar mai am nevoie uneori să mă deplasez cu acest mijloc de transport în comun.

suspect

Mai nou, când mă urc în autobuz, lumea se uită panicată (ei bine, nu toţi, mai sunt cei cu abonamente) la mine, şi aşteaptă să vadă ce fac. Când am observat eu acest aspect am început să mă distrez. Cum fac asta?

1. Urc în maşină, mă uit suspect la lume, stau o perioadă lângă taxator, bag uşor mâna în buzunarul interior al scurtei, încet, încet după portofel. Deschid uşor, şi scot cardul meu de călătorie pe care îl apropii de aparat. Bag portofelul înapoi şi îmi văd de drum. Ei bine, în tot acest timp (în care mă mişc foarte încet şi suspicios) sunt unii care belesc ochii şi sunt foarte atenţi la ceea ce fac şi simt cum le creşte pulsul instant.

2. După ce am taxat, stau în continuare lângă aparat, dacă îmi permite locul, cei cu tensiunea ridicată se calmează, şi aştept următoarea staţie.

3. Cei care urcă în autobuz, mă văd şi ori speră să nu fiu ceea ce par, ori alţii taxează, ca să fie siguri sau că asta aveau de gând oricum să facă. Sunt unii care după ce taxează văd că eu nu mă mişc şi se poate citi pe chipul lor dezamăgirea. La naiba, ăsta nu era controlor şi totuşi am dat un leu şi 30 de bani aiurea.

imbracaminte

Bine, mă dă de gol puţin aşa că mai am căşti în urechi, ori ghete bej, ori alt accesoriu pe care cei adevăraţi nu îl au. Oricum nu mai ţin cont nici ăia de ţinută. Unii vin ca la piaţă îmbrăcaţi. Vezi doamne ca să fie mai eficienţi, se poartă după cum îi taie capul.

oprire autobuz

Să nu mai spun că, mai nou, au devenit mai ceva ca miliţienii de pe vremuri. Au început să aibă o tehnică şi se pare, spun ei, că dă roade. Mă amuz copios. Ţin autobuzul pe loc şi cine taxează urcă, cine nu o face rămâne jos şi întârzie sau cumpără belet.

Mai sunt unii care, din cauza salariului mic, mai fac şi pe naşu’. Ca prin minune o amendă de 50 de lei pe loc sau 100 de lei, cu posibilitatea de a-i achita într-o lună, se pot transforma în 15, 20 sau 25 de lei, depinde de cât cotizează fiecare, la buzunarul controlorului.

Metodele pe care câţiva, bine, majoritatea, le folosesc sunt chiar grosolane. Cel prins cu amendă este coborât din autobuz şi luat la întrebări şi tratat ca un infractor punând presiune şi ameninţând cu amenda. De ce nu aţi luat bilet? Era în staţie ghereta! De ce nu vreţi să circulaţi civilizat şi deveniţi blatist? Acum ca să reţineţi că transportul ăn comun nu este gratuit o sa plătiţi amenda! Uaaaauuu. Deja o dăm în diverse, mă mir că nu îl pocneşte pe loc pentru acest fapt. Oricum, nu sunt împuterniciţi să percheziţioneze sau să reţină persoane. O pot face doar în prezenţa poliţiei.

În afară de asta, mai sunt şi alţii care se dau controlori şi mai profită de oameni care nu ştiu cum să îi identifice. Se pare că, totuşi, asta este lumea în care trăim.

Pentru cei care vor spune că da, transportul nu este gratuit şi lumea trebuie sp cumpere bilete, vă mai adresez eu o întrebare. Pe tiganii hoti (bine, deja e pleonasm) de ce nu îi controlează nimeni şi trec pe lângă ei de parcă ar fi fantome? Frică? De ce? De culoare? Aaaaa, păi dacă românul poate fi prostit, ei bine, cu ei nu merge…

4 thoughts on “Controlorii de azi, miliţienii de mâine

  1. daca vrei sa fii ca ei, mergi in india!

    ultimul paragraf e jalnic, iar ultima fraza nici nu poate fi caracterizata.
    dupa parerea ta, daca tiganii sunt hoti, atunci trebuie sa fim toti hoti (nu ca majoritatea romanilor nu ar fi deja).
    trebuie sa iti revizuiesti atitudinea. daca sint hoti trebuie “reeducati” (cu parul daca e nevoie), nu copiati.

    Reply
  2. Egocentric

    Daca tot le iei apărarea, de ce sa nu mergi chiar tu in India?
    Eu am obosit cu cei ca tine care vor să îi reeduce. Ia-i la tine acasă şi educă-i. Aşa spuneau si francezii si când au văzut chiar ei pe pielea lor, i-au expulzat la noi, din nou.

    Reply
  3. daca vrei sa fii ca ei mergi in india!

    tu ai o problema cu limba romana? unde vezi tu ca le iau apararea tiganilor??? e exact invers. tu esti ala care le ia apararea si vrea sa fie ca ei.

    Reply
    1. Egocentric

      Eu le iau apararea? cauta putin prin articolele mele si vezi tiganii si repatrierea, apoi spune ca le iau apararea. Nu le-am luat niciodata apararea si nu o sa le iau, ai citit bine dar ai inteles gresit. In ultimul fragment era vorba ca pe noi, oamenii normali, ne controleaza, in timp ce pe ei, tiganii, nu pentru ca le e frica de ei. Unde ai vazut ca le-am luat apararea? Mai citeste inca o data si te invit sa mai vorbim dupa. O zi frumoasa!

      Reply

Leave a Reply