Decizii dificile

By | 6 July, 2017

Nu îmi place să vorbesc despre lucruri personale sau sensibile şi sper ca acest lucru să nu se mai repete. Totuşi…

În urmă cu 17 ani am primit, cadou, primul meu câine. Mi-l doream tare mult. Era tot ce-mi puteam dori la cei 11 ani pe care îi aveam atunci. M-am chinuit ca să-l aduc acasă pentru că tatăl meu nu era de acord cu animalele în casă. Din cauza asta a trebuit să-l las la bunica mea. Îl vizitam zilnic şi plecam cât de târziu puteam de acolo ca să petrec cât mai mult timp cu noul meu prieten. Asta până în momentul în care bunica a trebuit să se interneze şi tata nu a mai avut de ales decât să mă accepte cu tot cu câine acasă, dar cu condiţia ca la externare să îl duc înapoi. Bineînţeles că nu l-am mai dus, în ciuda figurilor tatălui meu.

Acest câine, mărturisesc, mi-a făcut copilăria mult mai frumoasă. Îmi aduc aminte că avea doar trei săptămâni în momentul în care bunica mi l-a dat în braţe. Din păcate a fost singurul dintre fraţii săi care a supravieţuit în acea geroasă iarnă. Mama lui, dacă îmi aduc bine aminte, s-a prăpădit şi ea la câţiva ani. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Ideea e că între timp am mai avut şi pisică, şi papagali, şi hamster, însă niciunul nu se compară cu ceea ce un câine are de oferit. Anii au trecut şi ne-am distrat pe măsură. Eram cei mai buni prieteni. Făceam toate lucrurile împreună, dormeam, ne jucam, ne spălam, mâncam, stătea lângă mine când făceam temele, plângea când trebuia să plec de acasă şi mă aştepta întotdeauna la uşă cu cea mai sinceră fericire.





Din păcate, timpul şi bătrâneţea îşi pun amprenta peste toţi. Acum patru ani, când avea în jur de 13 ani, a fost diagnosticat cu tumoare la testiculul drept. Veterniarul a spus că este destul de bătrân şi nu crede că o să facă faţă anesteziei generale şi că decât să-l chinui să-l las pentru că poate nu o să fie grav. În plus, în urmă cu doi ani a fost diagnosticat cu babesioză. O căpusă care avea această boală l-a muşcat. Am făcut eforturi uriaşe pentru a nu-l pierde atunci. Prin transfuzii de sânge, internare şi multe altele am reuşit să-l salvăm. Orele de aşteptare pentru a vedea cum se adaptează corpul noului sânge primit au trecut precum zilele.

Chiar şi aşa, s-a făcut bine, dar nu şi-a revenit complet. Oarecum normal aş putea spune, avea 15 ani totuşi.

Bătrâneţea şi-a pus amprenta şi mai tare, tumoarea a dat în metastază, respiraţia i-a fost afectată, coloana la fel, picioarele din spate au început să-l cam lase pe rând. Nu mai avea echilibru, nu mai cobora şi urca scările decât în braţe. A avut chiar şi episoade de epilepsie. Dar nu a cedat. S-a ţinut cât a putut el de tare. Câteodată cred că a fost unul dintre cei mai puternici câini pe care i-am văzut în viaţa mea. Mult mai puternic decât orice om. Trăgea de fiecare suflare pe care o avea şi lupta pentru fiecare secundă.

În ultima perioadă devenise senil, mi-a spus un medic veterninar. Uita lucruri şi avea fixaţii. Stătea blocat şi se uita în gol minute în şir, în timp ce se străduia să respire. Îl scoteam afară şi nu se mişca prea mult, ci doar stătea şi privea în gol. Nu cred că mai vedea prea multe, dar mă recunoştea doar dacă mă apropiam de el la doi metri. Nici din coadă nu prea mai putea să dea. A avut zile în care vomita chiar şi sânge. Este cumplit să stai lângă el şi să nu îi poţi face nimic, ci doar să te uiţi şi să vezi cât de greu îi este.

A trebuit să iau una dintre cele mai dificile decizii din viaţa mea. Injecţia. Un câine care nu se mai poate bucura de viaţă este un câine chinuit. Am avut de ales dacă îl las să se ducă chinuit sau să îl scap cumva de chinuri. Omul mai este şi egoist. De cele mai multe ori se gândeşte mai mult la drama sa decât la drama altora.

Timp de câteva zile am stat şi am reflectat. Este cumplit să te gândeşti la acest moment cât animalul tău este încă în viaţă. Să îl scoţi pentru ultima dată afară, să îi dai pentru ultima dată apă şi mâncare, să îl plimbi pentru ultima dată cu maşina către veterinar, să analizezi cu acesta o jumătate de oră toate posibilităţile pe care le ai, să îl iei în braţe ca să-l pui pe masă, să îţi adoarmă în braţe şi să îi pupi botul pentru ultima dată, apoi să îl duci în braţe spre maşină şi să îi găseşti un loc în care să se odihnească. Nimic nu te pregăteşte pentru aceste lucruri şi nimic în lumea asta nu îţi spune dacă este corect sau greşit ceea ce faci.

Nici acum nu ştiu care este limita în care sunt un om bun sau unul rău. Sunt un om bun dacă îl las în viaţă, dar să se chinuie, eventual să se ducă în chinuri, sunt un om bun pentru că nu vreau să-l mai văd cum suferă, sunt un om rău pentru că trebuie să iau o decizie oribilă sau sunt un om rău dacă îl las în viaţă până la finalul zilelor sale, chinuite?

Vina că l-am dus la injecţie sau ideea că l-aş fi lăsat să se stingă în chinuiri sunt cele care o să dispară niciodată. Cu toate acestea am fost nevoit să iau decizia pe care am considerat-o cea mai dreaptă pentru el, chiar dacă nu am fost de acord. Şi nimeni nu îţi poate spune care este momentul potrivit. Nimeni.

 

13 thoughts on “Decizii dificile

  1. Zambet Gratis

    Ceea ce ai trait tu nu poate fi exprimat atat de usor in cuvinte. Cu toate acestea, de multe ori ne face bine sa vorbim si sa ne descarcam sufletul. Nu m-am aflat niciodata intro situatie asemanatoare, insa imi pot doar inchipui cat de greu ti-a fost. Nu cred ca trebuie insa sa iti chinui mintea cu gandurile negative. Faptul ca nu ai putut sa iei atunci o decizie nu te face mai putin uman, mai putin sensibil la durerea lui. Cred ca pur si simplu sufletul nu te-a lasat sa actionezi pe moment. Imi pare rau pentru pierderea suferita!

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Sunt convins că există oameni care încă stau pe gânduri şi nu ştiu care este decizia cea mai corectă atât pentru ei, cât şi pentru animalul lor. Trebuie să dea piept cu situaţia la un moment dat şi trebuie să fie pregătiţi.

      Reply
  2. adndefemeie

    E mai uşor după ce te descarci emoţional. Aşternând sentimentele şi gândurile tale aici, devine mai uşor să accepţi decizia luată. Cel puţin aşa sper.
    Se zice că în timp, dar nu ştiu în care. Căci unele decizii te urmăresc toată viaţa. Atâta timp cât încerci să te împaci cu ideea că ai procedat corect, va fi mai bine.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Mai uşor garantat nu are cum să fie. Mă împac cu ideea că am făcut un lucru corect, nu neapărat bun.

      Reply
  3. Bianca Ionel | Blogger Iasi

    Nu am trecut niciodată printr-o situație de acest gen, dar faptul că ai scris despre ea arată cât de măcinat ești și cât de mult te afectează acest lucru. Uneori suntem nevoiți să luăm decizii deloc ușoare, dar dincolo de toate întrebările ce te macină, știi că în adâncul sufletului tău există acel ceva care îți spune că ai făcut tot ce a fost mai bine pentru el, chiar dacă pentru tine nu a fost deloc usor.

    Reply
  4. Antoaneta

    Of, daca si stii cat de bine te inteleg!
    In urma cu multi ani, cumnata mea s-a despartit de prietenul ei. S-au certat din cauza cainelui pe care il aveau (un bishon maltez) si el era decis sa duca cainele la tara numai sa nu i-l dea ei. Sotul meu a intervenit si l-am luat noi. Din acel moment vietile noastre s-au schimbat enorm. Mai avusesem un caine pe care il crescusem de cand era mic, dar plecase cu tatal meu la tara. Cassie, bishonul de care vreau sa iti povestesc, a devenit centrul atentiei noastre. Era vioaie si vesela, se agita mereu, foarte cuminte si atenta la copii. Dupa un an, a paralizat. Inainte sa ajunga la noi, fusese lovita puternic de cineva si taiata pe burta. Suferise o operatie complexa, dar parea sa isi fi revenit. Cert e ca in iarna aceea a paralizat si de atunci totul s-a schimbat. Medicii de la cabinetele veterinare insistau sa o eutanasieze, noi nu puteam lua decizia. Din intamplare, un vecin avea tot un bishon. Abia se mutasera si ne imprietenisem rapid. El ne-a recomandat un profesor doctor de la Facultatea de Medicina Veterinara. Asa a fost operat catelul nostru. Avea cioturi pe coloana. Cu multa vointa, a reusit sa mearga in 3 picioare si a mai trait inca 2 ani dupa aceea in ciuda prognosticurilor date de alti medici ca ar fi putut muri in 6 luni maxim. A apucat sa o cunoasca pe fetita mea care s-a nascut la un an dupa interventia respectiva si mereu statea langa ea, o pazea si se juca cu ea cand a mai crescut. A murit de batranete la o luna dupa ce am aflat ca astept al doilea copil.
    De atunci nu am mai gasit un catel care sa fie la fel ca ea. Ne-a ramas in suflet si in inima pentru totdeauna.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Înţeleg. Şi al meu a mai trăit doi ani după ce a fost muşcat de căpuşă, iar medicii mi-au recomandat eutanasierea. Bineînţeles că nu am acceptat ideea. Chiar şi aşa, nu te poţi lupta la infinit cu bătrâneţea şi boala.

      Reply
  5. Iasmina

    Îmi pare rău… Cred că este foarte greu să alegem dintre două rele… Cuvintele nu pot exprima iubirea pe care o simțim pentru aceste ființe nevinovate și deși le vrem binele, nu mereu putem să le scutim de suferință. E trist, dar necesar să luăm decizii… Și nu trebuie să te condami, orice ai hotărî.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Este foarte dificil, este adevărat.

      Reply
  6. Raluca Brezniceanu

    Tocmai din acest motiv si faptul ca locuiesc la bloc nu am vrut sa am in grija un astfel de suflet. Este o responsabilitate foarte mare si ne atasam foarte mult de ei. Tata locuieste la casa si de-a lungul timpului a avut multe animale, inceputul este vesel, dar sfarsitul te termina un pic si pe tine, suferi enorm cand se apropie timpul despartirii.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Tocmai din acest motiv am hotărât să nu mai îmi iau niciun animal, cel puţin pentru moment. Am mai avut şi alte animale şi fiecare despărţire a fost dificilă.

      Reply
  7. Rokolla

    Știu exact ce spui si întâmplarea face ca am trăit ceva similar. Este un suflet de care te atașezi extrem de tare si nu te lasă inima sa-i faci vreun rau chiar daca pentru el asta ar însemna un bine.
    Nu trebuie sa te învinovățești. Ai fost cea mai buna persoana pentru el si cred ca singura remușcare cu care vei rămâne este ca l-ai dus chiar tu sa-i faci acea injecție

    Reply

Leave a Reply