Îmbătrânesc…

By | 7 November, 2013

Sunt un boşorog care abia-şi mai târâie băşinile şi mai sunt şi ofticat pe tema asta. Ba chiar rău de tot.

Am 24 de ani şi nu are nicio relevanţă cu textul ce va curge, acum, pe ecranul tău. În urmă cu vreo 14 ani, treptat, descopeream internetul la câte o sală de calculatore plasată strategic pe ici sau pe colo. 24-14=10, deci destul de mic. Şi mă jucam Midtown Madness, apoi NFS, iar într-un târziu am dat de Counter-Strike şi Diablo II. Îţi poţi imagina că eu, un ţânc ce-i curgeau mucii eram atât de înverşunat pe un alt băiat pentru că folosea acelaşi nume în Counter ca mine? Dacă stau să mă gândesc bine, dacă-mi dădea ăla un şut în cur îmi trecea toată pofta de joc. Mai era şi bine făcut. Săracul a avut ceva răbdare cu mine. Cred că ar fi vrut să mă urecheze măcar aşa puţin ca să-mi mai treacă arfele de doi bani, dar după aceea ar fi părut puţin deplasat să bată un copil cu 10 ani mai mic pentru un nick într-un joc de rahat. Şi îmi plăcea jocul ăla de rahat. Cred că încă îmi place, numai că nu mai am timp să-l joc. Să nu ma spun că m-am certat cu un ţigan pentru că-l bănuiam că mi-ar fi furat nu ştiu ce lucruri de pe contul de Diablo.

Culmea ironiei e că profu’ meu de religie juca şi el acelaşi joc. Deci, nu numai că propovăduia binele în timpul cursurilor, dar îşi făcea pe deplin datoria şi în mediul virtual stârpind răul din jurul oraşelor şi, fireşte, completând misiunile încredinţate cu succes. Avea şi un nume sugestiv, Padre. În fine, deja deviez de la ce vreau să spun.

Realizez cât am îmbătrânit abia atunci când văd că cei mici sunt mai inteligenţi şi receptivi faţă de cum eram eu, la vârsta lor. Şi crede-mă, eram al dracului de deştept. Dacă avea cineva o problemă cu vreun telefo, ghici la cine venea? Greşit! Nu la service, ci la mine. Ajungeau în mâna mea telefoane pe care nu le văzusem niciodată, dar anticipam setările sau alte chestii de genul acesta. Ei bine, soră-mea mă-ntrece… La numai 4 ani ea juca Age of Empires şi îi bătea de-i asculta cu urechea pe ăia. După, a început să stea pe lângă mine când mă jucam Lineage 2. Parcă-mi aduc aminte… Bagă viaţă, dă-i lu ăla, fugi, fugi, fugi…ah, ai murit. Acum, mă uit la ea cum joacă World of Tanks, la numai 10 ani, şi crede-mă că îi aleargă pe ăia pe acolo şi îi omoară cum, de multe ori, nici eu nu reuşesc. Deja simt vârful suliţei concurenţei între buci.

De prea multe ori am avut impresia, în ultima perioadă, că ori nu mă mai duce capul, ori pur şi simplu tehnologia m-a întrecut. E de vină undeva şi memoria care îmi mai joacă feste. Dar asta nu e tot. Mă sună soră-mea acum două zile să jucăm World of Tanks. Şi-a făcut repede temele, să scape, şi hop la calculator. Parcă mai ieri era dependentă de lapte, iar acum îmi scrie pe chat-ul jocului, după ce tancul ei a fost distrus, Ahhhh, turela mă-sii. Să ştii că tancul ăsta e praf, mă… Mă uimeşte zi de zi cu câte o chestie de genul acesta. Ieri a distrus un tanc şi-mi spune Aşa-mi place. Acesta este stilul meu. Bă şi de câte ori i-am spus să nu se mai uite la Disney Channel… Programul ăla TV nu face altceva decât să-i tâmpească pe copii. Am impresia că personalitatea lor se pierde pe undeva şi încearcă, într-un fel sau altul, să-i copieze pe actorii aceia. Recunosc, aia cu turela mă-sii probabil a auzit-o de la mine într-un moment critic al jocului.

Acum ea le explică părinţilor cum e cu tableta. Undeva inteligenţa cred că i se trage de la mine. Glumesc. De fapt, nu, nu glumesc. Ştie ea setări pe acolo şi cum se conectează la net. Ştie chiar şi cum funcţionează wireless-ul, lucru pe care pe tata-l doare-n…cot ori de câte ori ai încerca să-i explici. El are o problemă personală cu Candy Crush şi asta se transmite mai departe. M-a luat şi pe mine flama chiar dacă nu cu mult timp în urmă încercam să-i explic faptul că este un joc de tot rahatul şi că să-l mai lase baltă. Fir-ar al naibii de joc.

În fine, îmbătrânesc şi nu-mi place deloc. Văd cum alţi bătrâni îşi pierd minţile de pe la 60 de ani încolo. Am spus tuturor , în cazul în care ajung să nu mai gândesc limpede, că îi rog să mă împingă pe scări, din greşeală. În felul ăsta scăpăm toţi de o povară. Repet, îmbătrânesc…

Leave a Reply