Primele două săptămâni în UK

By | 18 August, 2017

Timp de o săptămână am stat şi am căutat chirii. Este puţin mai complicat decât credeam. Mă rog, a fost, că am găsit, dar a trebuit să apelez la o agenţie românească. Am găsit, am văzut vreo două camere şi ne-am ales una dintre ele. În România este mult mai simplu decât in UK. Aici poţi să stai singur dacă îţi permiţi chiria şi facturile, iar dacă nu, o să cam trebuiască să mai stai cu cineva în casă. Noi (eu + prietena mea) stăm la etajul unei case, iar la parter mai stă un băiat. Când am ales camera nu am ştiut cu cine stau în casă pentru că nu era acasă băiatul respectiv. Am făcut curat prin casă (chiar nu înţeleg cum le place unora să stea în mizerie) şi apoi am văzut că are shakere, proteine, gantere şi mănâncă destul de sănătos. M-am gândit că ar putea fi vreun animal uriaş, plin de muşchi, din acela care trage de fiare. Apoi m-am gândit că de aia stă singur şi nu a luat nimeni camera noastră, că trebuie să fie vreun turbat ceva, agresiv, plm, eu ştiu? A doua zi l-am văzut. M-am calmat instant. Săracul lua proteine şi mai făcea sport pentru că muncea foarte mul şi slăbise peste 20 de kilograme. Era gras aproape cât o scândură, în dungă . În regulă, mi-am spus, am trecut şi peste asta. Pare ok, liniştit, nu genul de care să îţi ascunzi lucrurile. Vorbeşte cam mult, este adevărat, dar pot să trec peste asta. Ignore mode ON.

Oricum, mai e de lucru. Grădina trebuie îngrijită urgent. Cred că sunt balauri acolo, şerpi, dragoni. Dacă stau mai mult de două luni aici, garantat o să mă apuc să o îngrijesc. Planificăm să plecăm de aici în maxim două luni, apoi să ne mutăm cu ceva rude. Este mai bine aşa. Cel puţin pentru moment.

O altă chestie complicată pe aici este vremea. Sunt zile în care avem noroc şi mai apare şi soarele. În rest, plouă chiar şi de câte 10 ori pe zi.


O săptămână am stat la verii prietenei, am mai spus asta. Altă viaţă acolo. Ai cu cine să vorbeşti, îi cunoşti, ştii de unde să-i iei şi cum să-i aşezi la locul lor. Altceva…

Trebuie să precizez încă de la început că Anglia este plină de imigranţi. Încep să-i înţeleg de ce vor Brexitul. Peste tot numai indieni, pakistanezi, arăboi, negri şi toate cele. Complicat. Nu pot să spun că m-am obişnuit cu oamenii de aici. Poate cu englezii m-aş acomoda mai rapid. Dar când văd atâţia indieni şi musulmani, mă apucă dracii.



Am fost într-un mall din Wolverhampton. Nici măcar nu se compară cu ale noastre. Păi suntem muuult peste ei la acest capitol. În fine, şi cum mergeam şi ne uitam pe acolo, la nişte adidaşi din câte îmi aduc aminte, trece un pakistanez (cred) pe lângă noi, foarte degajat, şi se uită pe la încălţăminte. Pe lângă turbanul imens de pe cap, la brâu avea un fel de cuţit cu tot cu teacă, prins de gât ca o gentuţă din aceea de umăr. Ideea e că ăştia au voie să poarte cuţite la ei ca pe nişte accesorii. Aşa cum vedeţi în România bărbaţii cu cercei în urechi, aici în UK vedeţi indivizi cu cuţite la ei ca şi cum totul ar fi normal. Apoi un altul, cu turban la fel de mare, şi cu o barbă a la Osama bin Laden. Avea un rucsac măricel în spate. Am stat cu ochii pe el. S-a îndepărtat, m-am relaxat.


În UK găseşti hipermarketuri cu alte nume faţă de România. Am fost într-unul numit ASDA (Echivalentul Cora sau Carrefour). În UK noi încă gândim şi calculăm, mă rog, facem conversia sumei, produsele de pe rafturi ca în România. Nu este mare diferenţă de preţuri. Produsele de igienă sunt chiar foarte ieftine. Probabil că îi încurajează să le folosească. În fine, noi gândim în RON pentru că aşa suntem obişnuiţi. Am înţeles că nu trebuie să o mai fac, dar e complicat. Gândind în RON totul ţi se pare scump, gândind ca ei în lire, totul ţi se pare ieftin, accesibil şi nu ai nicio problemă.

Trecând peste asta, în timp ce căutam laptele văd în faţă două femei (am bănuit că sunt femei) acoperite din cap şi până-n picioare, inclusiv cu burka pe faţă. Parcă erau două fantome negre. Am avut o senzaţie ciudată şi am încercat să le fotografiez, dar stăteau numai cu spatele, iar apoi au plecat rapid. Ideea e că de cele mai multe ori nu simţi că eşti în Anglia, ci mai degrabă pe undeva prin vreo ţară arabă. Repet, încep să-i înţeleg pe britanici de ce doresc Brexitul.


Mi-a mai spus cineva chiar acum că în depozitul în care lucrează el, Amazon, există angajate cu burka, sau femei kamikaze cum le mai spune el. A spus că i se pare ciudat, dar nu au ce să facă pentru că aşa vin de la forţa de muncă. De asemenea, mi-a mai spus că arabii lasă muncă şi tot, cu riscul de a primi penalizări, pentru a se ruga la anumite ore. Dacă cineva le atrage atenţia că au stat degeaba şi nu au făcut nimic timp de 30 de minute, aceştia răspund că au fost nevoiţi să se roage. Sunt de părere că în momentul în care te duci într-o ţară ar trebui să te adaptezi regulilor din acea ţară, nu să o transformi după bunul plac. Să nu mai spun de faptul că încurcă producţia şi multe altele doar pentru că aşa consideră ei că trebuie.


Încă aştept NINo… Au trecut două săptămâni. Teoretic am intrat în perioada în care ar putea veni oricând. Abia aştept să încep munca. Simt că stau prea mult timp degeaba. Sunt consumator momentan 🙂

2 thoughts on “Primele două săptămâni în UK

    1. Egocentrism Post author

      Multumesc! Incerc sa fiu cat mai in ton cu realitatea.

      Reply

Leave a Reply