Românul fură cu talent

By | 14 April, 2014

Peste tot auzim, şi asta de foarte mult timp, că românii fură. Românul fură aia, românul fură cealaltă, românul dă în cap ca să fure, etc. Stau şi mă gândesc dacă cei care pleacă de la noi, din ţară, cu gândul la furat sunt normali la cap. Ştiţi acel moment în care mergi la magazinul din colţul blocului şi în loc să-ţi dea tot restul, chiar şi acei 50 de bani, îţi oferă o gumă de mestecat? Credeţi că e normal? Auzi ce spune presa din Anglia: Românii fură gumă de mestecat pentru a o folosi ca monedă de schimb acasă. Mă şi miram de ce îmi bagă pe gât guma lor infectă. Bine, nu toţi fac aşa, dar majoritatea sunt absolut enervanţi. Nu de puţine ori m-am certat cu ei că vreau tot restul înapoi. Nu că mi-ar fi păsat de cei 50 de bani, pe care în general îl las pe tăviţă, dar dă-te-n gâtu’ mă-tii, nu mă obliga să-ţi cumpăr guma aia. Dacă o să vreau o gumă, o să-mi iau un pachet. Dacă nu mi-ar întinde, cu mâna aia a lor slinoasă, o gumă ca să nu-mi mai dea restul, îţi garantez că le-aş fi lăsat căcatul ăla de 50 de bani după care sunt în stare să moară. Dar aşa, nu! Dacă trebuie să-mi dai 50 de bani, păi dă-mi restul corect, bă! A, chiar, îmi aduc aminte de altă fază. Se petrecea la Billa. După ce mi-am făcut cumpărăturile, evident, ajung la casă. Suma de plată era, spre exemplu, 30,02 lei. I-am dat 30 de lei. Căcat, cine se gândea că o să-mi mai ceară  2 bani. Cică: 2 bani dacă aveţi, vă rog, sau 5 bani. Mă uit aşa, ca prostul, la prietena mea, care se scormonea după cei 5 bani. Târfa de la casă ia moneda şi-mi dă bonul fără a-mi returna restul de 3 bani. Îţi imaginezi că am luat foc şi i-am zis că vreau să-mi dea restul de 3 bani pentru că atâta timp cât ea nu mi-a dat produsele fără  2 bani nici eu nu am de gând să plec fără cei 3 bani ai mei. Penibil, ştiu, dar e dreptul meu, bă. Prietena mea s-a făcut roşie la faţă, m-a tras de mână şi-mi zicea că hai lasă, hai să mergem, dă-i încolo. Am plecat că-mi spunea că o fac de râs, dar mi se pare greţos modul în care idioatele alea procedează. Să le ferească Dumnezeu să-mi facă aşa ceva atunci când sunt singur. Nu o să mai fie nimeni să mă tragă de mânecă.



Românii fură, ştim cu toţii, de la curent electric, oasele morţilor din cimitire, banii din ATM-uri, pasagerii din trenuri şi chiar şi orele de muncă. Românul este o naţie diferită de oricare altă naţie. Este extrem de inventiv. Taximetriştii te fură, se supără dacă le laşi ciubuc doar un leu şi nu vreo patru sau cinci, medicii te fură pe faţă, mă rog, aici te cam laşi furat, taci din gură şi speri că te bagă mai înainte sau că scapi mai repede, pentru că ştii foarte bine că dacă nu pleci repede de acolo ai şanse foarte mari să mori, pe hol, aşteptând. Hoţii români au ajuns să fure nu numai cablurile de cupru, care asigură funcţionalitatea căilor ferate, dar şi fier vechi din cimitire sau elementele de bronz de pe morminte. Tu realizezi, în timp ce citeşti, ce tari suntem? Am auzit una şi mai tare. Cica un român, aflat în Italia, din nu ştiu ce oraş, a fost furat de mai multe ori de un alt român. Deci ne furăm chiar şi între noi, pe lângă faptul că îi furăm pe stăini ori de câte ori avem ocazia. Ce a făcut păgubitul? A lipit pe mai mulţi pereţi şi stâlpi poze cu infractorul cu următorul mesaj: Atenţie, acest român fură! Mi se pare cea mai tare chesti pe care am auzit-o în ultima vreme.

Da ce crezi că cei care se duc doar într-o mică vacanţă se lasă mai prejos? Nicidecum. Au ajuns să fure de la hârtie igienică, săpunul din baia hotelului sau televizoarele din camere. Şi voi care credeaţi că românii sunt proşti. Răspunsul la întrebarea ce fură românii este unul scurt şi sigur: Orice! Merge românaşul nostru cu aparatul foto într-un supermarket. Ce face? Îşi încarcă aparatul foto cu cele mai scumpe baterii, acumulatori sau carduri de memorie. Cosmeticele crezi că nu le plac? Pe dracu’! Un ţigan puţin mai deştept poate să stoarcă Sephora de câteva testere. Le scoate alarma aceea din plastic şi pa. Românul este perseverent, dacă nu-i iese din prima, încearcă până reuşeşte. Face cumpărături de 25 de lei şi pagubă de 500. Felicitări! Plasa capitonată cu folie face legea.

Cu toate astea vreau să vă spun că nu numai tinerii fură. Bătrânii fură şi ei de le sar capacele. Un moş bagă un lebăr pe crac, o babă bagă o ciocolată în portofel sau gume în traistă, un alt moş îndeasă ceva salam de Sibiu pe mânecă, iar la colţul opus o altă băbuţă nu ştie cum să ascundă ceva caşcaval. Alţii mai inventivi cumpără ouă bio şi le plătesc la preţul celor normale. A avut grijă să le schimbe dintr-o cutie în alta înainte. Ştiu din sursă sigură.

Vrei o altă metodă de a fura? Iei un costum pe tine şi te duci la bancă. Ceri să ţi se schimbe din euro în dolari, iar după aceea, îi dai înapoi spunând că te-ai răzgândit. Majoritatea casierelor nu mai numără banii luaţi şi îţi dau înapoi teancul tău. Nu se prind că, între timp, ai tras cam 20-30% din ei deja. Sunt multe, curaj să ai.

Am câteva întrebări care mă frământă. Cei care fură sunt doar ţigani? De ce românii îi copiază pe ţigani? Fură din cauza sărăciei sau ca să ducă o viaţă cât mai luxoasă? De ce ţiganii au ochii ăia-n cap care parcă fug non stop şi caută lucruri de furat? Sunteţi conştienţi că străinii s-au săturat de românii care i-au invadat şi îi fură fără nicio ruşine? Vă mai miraţi de ce toţi ne urăsc şi ne vor plecaţi din ţara lor. Pe bună dreptate, merităm tot ce ni se întâmplă. Noi, în România, îi numim romi pe ţigani. În străinătate le spun cu toţii ţigani. De ce căcat ţara asta le-a dat atâtea drepturi, iar acum ni s-au urcat în cap şi ne-au cotropit. Ne e frică să mai spunem ce gândim cu voce tare. Îl văd pe un bărbat, este nervos pe un ţigan, care tocmai a vrut să-i dea o ţeapă, şi vorbeşte cu voce tare: Dă-l bă-n mă-sa de ţigan! şi vine nevastă-sa şi-l trage de mână: Taci mă din gură, vrei să vină ăştia cu toată șleahta lor să ne bată? Exact! Ne e frică de ţigani şi ne e frică şi de unguri. Da, ia mai dă-i în gâtu’ lor de nesimţiţi. Ce naţie mai acceptă, ca ţara lor, să fie condusă de o minoritate? Proştii de români, evident.

122 thoughts on “Românul fură cu talent

  1. Sarcasticu

    Frumos spus! Bineînțeles că ai foarte mare dreptate cu tot ce ai scris aici. Românul e foarte inventiv, mai ales când vine vorba de furat. Cât despre țigani sau romi, n-am nimic cu ei atât timp cât mă respectă, respect. Nu respecți? Îți cauți alt sistem planetar în care să locuiești.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Problema e că ei nu prea mai respectă nimic şi pe nimeni. Mi-ar plăcea să-şi caute, dacă nu alt sistem solar, măcar o altă ţară-n care să se mute şi să ne lase dracului în pace.

      Reply
      1. Sarcasticus

        Încă am găsit țigani care au bun simț, respect și în primul rând sunt OAMENI. Că ești țigan, român, negru, albanez, chinez, nu ar trebui să conteze culoarea pielii, dialectul, nația. Sângele e același. O societate ar trebui să se bazeze pe respect și reciprocitate. Dar deh, până acolo e drum lung de parcurs.

        Reply
        1. Egocentric Post author

          Şi eu am întâlnit ţigani respectuoşi. Ba mai mult decât atât, cel mai bun prieten al meu este pe jumătate ţigan. Dar aici nu vorbim despre ceva generalizat, ci de o majoritate şi trebuie să fim conştienţi de asta. Este o realitate de care nu putem să fugim.

          Reply
  2. laur

    Nici eu nu o puteam spune mai bine. Imi place sa vad ca inca mai sunt oameni care au coloana vertebrala. Sunt satul sa vad ca noua romanilor ne e frica de tigani. Ar trebui sa.i facem cumva sa le fie lor teama de noi pentru ca Romania este tara noastra nu a lor.

    Reply
  3. c.p.

    Interesante metodele astea de furat. Însă nu ai scris despre cum ne furăm căciula singuri 🙂

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Am vorbit despre românul care a lipit pe stâlpi şi pereţi poza altui român şi mesajl era cum că acel român fură. Ştim cu toţii că mai întâi ne furăm pe noi şi apoi pe străini. Ne facem antrenamentul în România şi după aceea plecăm în străinătate.

      Reply
  4. ciupercomania

    ti-au scapat unele categorii, cum ar fi in primul rand: politicienii. sau pe ei ia-i iertat?
    Solutia vine de la salubritate: trebuie deratizata toata tara, dar nu cu Rosal, ei fura mai ceva ca restul …

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Cum să-mi poată scăpa asemenea categorii? Puteam să scriu şi despre alea, dar mă întindeam prea mult. Cine ştie, poate o să fac un articol şi despre ei. Cred că merită 🙂 Pe politicieni îi ştiu toţi că fură, este destul de evident…

      Reply
  5. studioextensa

    Eu locuiesc in afara tarii de multi ani.In strainatate se fura ca in codru si nu de catre romani asa cum poate se crede.Cind traiam in Romania credeam ca romanii sunt asa si pe dincolo. Avind experienta cu alte nationalitati ar trebui sa specific urmatoarele: Rasa umana are in ADN-ul sau obisnuinta de a ‘completa’.Credeam ca altii au o mentalitate diferita.Politicieni cinstiti nu sunt nici in afara granitelor tarii credeti-ma.Un sfat daca imi este permis: Daca sunteti satui de situatia din Romania emigrati si voi ca multe alte milioane de romani.Eu sunt de parere ca politica practicata in momentul de fata in multe tari de pe glob este EXPIRATA.Eu nu astept nimic de la nimeni. Imi construiesc singur calea de urmat,si credeti-ma am facut o alegere buna.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Ai dreptate, se pune de prea multe ori accentul cum că românii fură. Sunt conştient că şi alte naţii fură, dar sunt sătul ca atunci când mergi într-o ţară străină să se ferească lumea de tine când aude că eşti român. Ni s-a făcut prea multă reclamă negativă gratuită şi nu merităm, noi cei care mergem în concedii, să fim trataţi ca nişte infractori peste tot.

      Reply
  6. nelupreda

    După părerea mea, în România există mult mai mulți români țiganizați, decât țigani romanizați și ca atare un număr mare de infractori pe km pătrat decât în alte țări care au ca minorități țiganii !…

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Din păcate, este destul de adevărat. Mă doare când văd românii ţiganizaţi şi sper că într-o zi ne vom deştepta şi nu vom mai copia tot ce este nociv.

      Reply
  7. Donatella Stoica

    Sunt tare multe de spus in legatura cu ce spui tu aici. Am vazut saptamanile trecute la o emisiune doi tineri ce furau din magazine,cat sa poata manca. Sau pampersi pentru copil. El, copil parasit, trecut prin orfelinatele patriei. Ea, vai de sufletul ei. Zic ca ar munci, dar pe el nu il primeste nimeni, ca are cazier, nu are scoala. Scoala n-are nici ea. Deci, pe scurt, fura sa supravietuiasca. Altii au facut o meserie din asta. Sunt scoliti, au gasti, au sefi. Eu cred ca pleaca de la educatie. Si pentru ca vor sari o gramada care sa ma intrebe cine sa ii educe, cel mai bun exemplu este luat tot de pe tv., cu fata de 20 de ani dintr-o comuna de pe langa Buzau, care a gasit un portofel cu vreo 900 de lei in el si s-a dus sa il predea la politie. Fata, desi sunt 6 frati plus parintii intr-o casuta amarata si mananca din gunoiae, mai are si doi copii, si-a explicat gestul simplu: nu am muncit eu pentru banii acestia, asa am fost educata.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      De la a fura pentru a trăi şi până la a fura din plăcere este cale lungă. Fata de 20 de ani, din Buzău, a făcut ceea ce era corect şi ceea ce nu mulţi ar fi făcut, este adevărat. Ţine şi de educaţie, dar şi de calitatea umană şi gândirea cu care a fost înzestrat un om.

      Reply
  8. ionicame

    Ai fost putin caustic in articolul tau, nu cred ca suntem o natiune de hoti, doar ca sa mediatizeaza mult partile negative ale noastre nu si cele pozitive, pentru ca cele pozitive nu vand ziare si nici nu fac rating la tv.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Nu am spus că suntem un popor de hoți. Parțile rele se mediatizează pentru că astea aduc rating la tv, este adevărat, iar în străinătate se numește capanie împotriva romilor. Este evident că or să arate negativul pentru ca populația respectivă să-i respingă și să-și dorească dispariția etniei respective de pe pământul lor. Nu consider că am fost agresiv pentru că noi cunoaștem realitatea în care trăim cel mai bine.

      Reply
  9. Ursu Dumitru

    Aia din prima poza cica le-o fi furand locurile de munca ale bastinasilor, la impartit pliante…

    Si hai de hai cu furatul , cine pe cine fura! Corect ar fi ca nu fura legal.

    Reply
  10. csimion70

    Cred ca ceea ce scrii este foarte adevarat.In istorie se spune ca romanii s-au format din daci si romani.
    Dar romanii (latinii) care au fost deportati erau din inchisorile romei.
    Cam asta este explicatia

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Să înţeleg că problemele actuale îşi au rădăcina undeva în istoria îndepărtată, huh?

      Reply
  11. Liviu S

    Interesant articol si din pacate cam adevarat.De ce fura romanul(ori tiganul)? Cred ca e o chestie psihologica. Publilius Syrus spunea prin secolul I ÎHR: “Refuzând pe cel pe care totdeauna l-ai dăruit, îl împingi la furt.” Romanul a primit casa,masa, loc de munca si paine pe cartela, a primit totu! S-a schimbat regimul si nu a mai primit nimic. Sa se apuce sa munceasca? NU…
    Oricum faptele negative ale unora nu trebuie generalizate (chiar daca sunt multe)asupra unei natii intregi. Si dat find ca e primul comentariu pe acest site nu vreau sa fiu rau(si sa imi stergi comentarile) da as vrea sa imi raspunzi la 2 intrebari scurte: 1 esti roman? si 2 esti prost?

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Interesat şi răspunsul tău, evident. Să şterg comentariul chiar nu am de ce. Evident, nimeni nu a generalizat şi nu sunt de acord cu generalizarea. Dar hai să-ţi răspund la întrebări, mai degrabă. Sunt român, unul al dracului, nu naţionalist înfocat, dar nici cretin să suport faptele unora. Sunt categoric român, mă repet. Acum, dacă stau să mă gândesc la întrebarea a doua, îmi vin în minte două răspunsuri. Primul ar fi că sunt conştient că sunt prost şi asta pentru că nu am cum să fiu atât de înţelept încât să le cunosc pe toate. Se spune că atunci când te duce puţin capul şi vezi câte nu ştii îţi dai seama câte mai ai de învăţat şi te consideri prost. În schimb, un prost autentic o să spună că le ştie pe toată pentru că mintea lui simplă şi nemuncită nu realizează că este cât un microb în acest univers. Eu ştiu, poate sunt prost, dar cu siguranţă sunt mai deştept ca mulţi care se perindă prin ţara asta sau prin mediul online. Acum, dă-mi voie să-ţi readresez şi eu doar întrebarea cu numărul doi. Tu, eşti prost?

      Reply
      1. Liviu S

        am aflat ce ma interesa:) 1 esti roman. La a 2-a intrebare stiam raspunsul pentru ca am citit destul la tine pe blog incat sa imi fac o parere. Intrebarea nu purta nici o urma de ironie sau rautate. Cu siguranta ai rude,prieteni,vecini,colegi si cititori inteligenti…dar “Proştii de români” din finalul postarii mi s-a parut o generalizare. Stim cu totii realitatile zilelor noastre ai punctat-o si tu in postare. Ca x l-a furat pe y spunem toti, dar nici unul nu se gandeste ce sa faca ca x sa nu il mai fure pe y.
        Chiar daca simt o urma de nerv si ironie in intrebarea ta…iti raspund: nu,nu sunt prost ca am foarte mult de invatat stiu…
        Si daca eu nu sunt,tu nu esti si altii nu sunt…rezulta ca sunt si romani destepti deci hai sa ne purtam ca atare. Sa fim o natie de destepti nu una de prosti:)

        Reply
  12. madalinm

    Foarte interesant articolul si sunt de acord cu tine. De ce fura romanul? Eu cred ca din nesimtire si din lene, este mai usor sa furi sau sa cersesti decat sa muncesti.

    In orasul in care locuiesc (unul din Franta), prima data cand am auzit limba romana pe strada a fost bineinteles la tigani care vorbeau intre ei ca pe maidan.

    Tot aici la marketul in care obisnuiesc sa imi fac cumparaturile, in ficare zi este o tiganca care cerseste. Intr-o zi am vazut ca o femeie i-a lasat bani si a intrebat-o de unde este si foarte mandra a spus ca este romanca. In centrul orasului, pe la coturile magazinelor cersetori, tigani bineinteles, pardon “romani”.

    Cat despre prostia noastra, este ceva la nivel general. Oricum nu am fost capabili sa luam atitudine si facem ceva pentru noi. Fiecare ne fura si isi bate joc de noi cum vrea.

    Va dau un alt exemplu concret de aici. In zona asta a Bretaniei nu se plateste autostrada ca in restul zonelor din Franta. Intr-o zi sindicatele au hotarat sa puna si ei taxe pe autostrada ca sa mai scoata un ban. Ce au facut francezii? Pai au iesit in strada, au blocat autostrada cu tractoarele si au daramat centrul de taxare. Au spus ca ei nu sunt de acord cu asa ceva, pentru ca nu au avut pana acum si nu vor avea nici de acum incolo. Si au lasat acolo tractoarele pana ce sindicatele au renuntat la aceasta lege si nu au mai facut taxare. Drept dovada in Bretania nici in ziua de astazi nu exista taxare pe autostrada.

    Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul – dupa cum zice “Mircea Badea”.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Mi-a plăcut comentariul tău și înțeleg perfect ceea ce simți atunci când o vezi pe țiganca aia cum se mândrește cu faptul că e româncă, că cerșește și multe altele. Când revine în țară, o vezi cum intră în palatul ei, in mașina ei luxoasă și cum se laudă că a muncit pentru tot ce are. E genul de om care spune că românul se complace-n sărăcie și-ți mai dă și lecții de viață.
      Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care francezii au luat atitudine. Este ceva ce nu o să vedem niciodată-n România.

      Reply
  13. Cristi

    Au luat si romanii exemplu de la cei care ii conduc. Numai prostiile le-am copiat atat din U.E. cat si de la conducatorii nostri.

    Reply
  14. Steven Nev

    Romanii in ziua de azi fac orice ca sa fie primii.Asta este nu ai ce sa faci, de cele mai multe ori se intampla astfel de lucruri.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Măcar de ne-am propune să fim primii la lucrurile pozitive. Asta da performanţă…

      Reply
  15. Neo Cosmin

    Da.. se mandresc tiganii ca sunt romani, iar prin asta strica putin mai mult imaginea noastra ca natie.
    Si vaze de genul sa iti ceara 2 bani, apoi sa nu iti returneze restul de 3 bani (in cazul tau), am patit-o si eu.. cu o sticla de apa plata.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Păi, şi atunci când nu-mi returnează cei 3 bani, deşi mi-a cerut cei 2 bani, nu este furt pe faţă? Cum să nu le dai un cap în gură?

      Reply
  16. Claudiu

    Intradevar ai mare dreptate, tiganii fac cele mai mari scandaluri,cersesc prin franta, ne pateaza putina onoare care a mai ramas, adica a fost, acum nu mai este.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Să ştii că francezii mai deştepţi fac diferenţa între românul alb şi ţiganul negru. Într-adevăr, sunt şi extremiştii care ne bagă pe toţi în aceeaşi oală, dar ăia sunt prea boi. Şi să ştii că astfel de boi pot să întoarcă o ţară întreagă împotriva noastră.

      Reply
  17. Fotabal I

    coloratii sunt vizibili fiindca au instinctul de a iesi in evidenta, dar toti fura in romania. si ce mai dureros este ca ne place sa ne furam caciula unui altuia, uneori din lipsa de altceva ne furam si propria caciula

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Stai că-ţi sare lumea-n cap dacă generalizezi. Zi şi tu că sunt mulţi care fură şi nu că toţi… După cum am spus, ţiganii îşi fac rezidenţiatul în România şi practică meseria în afară, unde se câştigă banul adevărat.

      Reply
  18. Fotabal I

    EHHH! poate al de se simte o sa-mi sara in cap ca in rest toti stiu ca am dreptate. asta-i romania tara hotilor, a indolentilor, incultilor a pitioancelor si cocalarilor a pomenilor electorale. la noi incultura si prost gustul e rang de arta. i-as intreba pe aia care au fost cu free gigi sau nastase stiu macar doua versuri din ”Luceafarul”

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Poţi să vezi ce se promovează la noi în ţară doar uitându-te câteva ore la televizor. Numai anormalii, homosexualii, transexualii, piţipoancele şi scandalurile. Asta da cultură..

      Reply
  19. CHRONOS

    Rog respectuos să ridice mâna ăla de nu a furat NICIODATĂ !!! 😉 Exact la asta mă refeream şi eu, aşa că …. 😛

    Reply
  20. Tibi

    Spunea cineva mai sus ca nu suntem o natie de hoti si se mediatizeaza doar exemplele negative. Imi pare rau, dar sunt de acord cu nota extrem de caustica a articolului si cu subiectivitatea oarecum obiectiva a informatiilor. Noi avem o tara frumoasa, dar o vindem pe bucati, iar pentru ca nu stim ce sa facem apoi, mergem la furat, ca e mai simplu. Nu mi se pare ca se mediatizeaza doar exemplele negative, mi se pare ca au ramas cam prea putine exemple pozitive.
    Am patit si eu ceva descris de tine: mergand la o benzinarie, am alimentat ca tot omul, doar ca nu am folosit butonul pentru suma fixa al pompei si am depasit cu vreo 5 bani suma de bani pe care o aveam. Evident, intinzand bancnotele casierei, a asteptat si restul de 5 bani, punandu-ma intr-o situatie relativ stanjenitoare. In schimb, la aceeasi benzinarie, alimentand tot cu o suma cu zecimale, am dat un leu in plus pentru 32 bani si restul de 68 bani au ramas in casa de marcat. In momentul in care am solicitat restul, mi s-a spus ca nu au monede. Sa inteleg ca toata lumea alimenteaza in plus cu acei 5 bani doar ca sa pagubeasca benzinaria respectiva?

    Reply
    1. Egocentric Post author

      68 de bani! Şi eu care mă plângeam de cei trei ai mei… O ţară frumoasă am avea doar dacă ar avea şi cine să aibă grijă de ea. Păi, după ce vinzi tot ce ai avut, ce faci după aceea? Mergi în altă parte şi furi ca să ai ce să mai vinzi. Totul este extrem de natural.

      Reply
  21. Coman Gabriel

    Ne ajuta mult mentalitatea si traiul pe care l-am dus, fata de strainii care in mare parte sunt destul de naivi, mai ales americanii.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Da, asta ne-a ajutat până acum, naivitatea lor este punctul slab de care am profitat.

      Reply
  22. TrueZone

    Furtul, speculatia, “smecheria” sunt native la romani. Dar sa nu uitam ca istoria ne da explicatia pentru acest lucru. Am fost batuti, cotropiti, inselati, pacaliti, si iar batuti si cotropiti, mintiti si parasiti, in vremuri in care nu prea aveam un cuvant de spus.
    Acum, in timpurile noastre, cand avem acces la orice, refulam!
    Suntem un popor de oameni destepti, inovativi, cerebrali, mandrii (in sensul bun), toleranti si mai ales inteligenti.
    Nu suntem hoti, furam pentru pentru ca asa am fost crescuti, furam pentru ca nu am avut, furam pentru ca inca nu s-a facut schimbul de generatii.
    Va veni o vreme cand romanii vor avea un cuvant de spus, iar atunci vom fi lingusiti!

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Asta pentru că am fost nevoiţi să ne adaptăm la cerinţele care ni s-au impus. Comunismul a fost un prag care ne-a făcut să căutăm metode de a ascunde şmecheriile şi de a ne feri de toate căcaturile care, după părerea mea, îngrădeau omul şi-l transformau într-un animal. Este devărat, avem şi calităţi şi astea sper să se vadă într-o zi. Şi eu sper în schimbul de generaţie, dar din păcate chiar şi generaţia asta nouă a fost crescută de cea vece şi mentalitatea a fost transmisă într-un fel sau altul.

      Reply
      1. Ovidiu

        Cred ca e doar un cliseu cu “schimbul de generatii”. Il folosim doar ca sa gasim o explicatie. Cred ca de fapt e vorba de un intreg sistem care trebuie schimbat, dar cum ai spus si tu, mentalitatea e transmisa de la unul la altul. Abia cand ajungi sa locuiesti “afara” incepi sa-ti dai seama cat de departe sunt altii de noi. Sau noi de ei. Si totusi te intrebi de ce? Si pe ei ii invata la scoala sa nu fure ( ca si pe noi ). Si acolo gasesti oameni educati sau mai putin educati. Si ei au hotii lor ( sau pe ai nostri ) s.a.m.d. Dar totusi sistemul functioneaza. Pentru ca asa au trait de sute de ani si au transmis mai departe. Si ei au preturi gen 13.99, dar nici macar nu au conceptia ( ca de aici pleaca totul! ) ca ar putea sa nu-ti dea restul de 0.01. E al tau, ti se cuvine si ti se da! In romanica nici macar nu au moneda de 0.01 “in stoc”. Multi comercianti cred ca nici nu stiu cum arata asta. Ca sa inchei, spun ca trebuie sa fii tare/super/mega/extra optimist sa crezi ca se va schimba ceva. Nu cred in asta. Toti vin sa fure, nu sa schimbe ceva ( ma refer la guvernanti ). Chiar daca ar fi unul care chiar ar vrea sa schimbe, ar fi pus jos de sistem. Pacat, ca avem oameni de reala valoare, dar de care beneficiaza altii

        Reply
        1. Egocentric Post author

          Așa e, chiar dacă vine unul mai destupat la minte nu va avea câștig de cauză. Va fi doborât pentru că alții țin cu dinții de situația actuala. Au de câștigat, ce dracu’. Și ei au ce avem noi, dar ei nu au trecut printr-un comunism care i-a înrăit și i-a făcut să caute soluții să-l faulteze. Avem oameni de valoare care abia asteapta sa plece de aici pentru că sunt ignorați sau luați la mișto de cei fără nici o fărâmă de inteligență, de scrupule sau orgoliu. Asta e!

          Reply
  23. colectionaruldesuflete

    Tine mult de educatie nu neaparat de rasa, e drept ca datorita educatiei precare este un obicei mult mai des intalnit in randul etniei rome (asta ca sa nu zic tigane) dar pana la urma vezi apucaturi similare si la oameni de la care aveai pretentii.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Corect! Educaţia, mama ei! Dat fiind faptul că ţiganii (asta ca să nu le zic romi) tind să fie mai săraci, în general, automat apucăturile sunt cele pe care le ştim. La ţigani diferenţa între cei săraci şi cei bogaţi este extrem de drastică. Unii stau şi dorm în corturi sau clădiri dezafectate, fără geamuri, în timp ce alţii duc viaţă de boieri şi-i doare-n cur de ceilalţi (asta ca să nu el zic restul). Sunt fapte întâlnite şi la ţigani şi la români, este adevărat.

      Reply
  24. cristian

    de multe ori am patit chestii similare , ba cu restul , ba probleme cu comanda, ba cu ospatarul si de fiecare data m-am abtinut tot din cauza prietenei mele care ma convingea sa las de la mine.. dar si cand sunt singur iau foc la chestii de-astea .

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Mi se pare absolut normal să-i dai un cap în gură, la figurat vorbind. El, dacă era în locul tău, nu te-ar fi iertat.

      Reply
  25. newparts

    Problema mare este de educatie. Exista o etnie care ridica furtul la rang de arta si culmea e ca dupa aceasta etnie se i-au multi altii care vad in furt cea mai usoara modalitate de a pune mana pe bunuri. Furtul la noi este promovat de la presedintie in jos pana nu se schimba la varf ceva este putin probabil sa poti educa restul populatiei…

    Reply
    1. Egocentric Post author

      A, să nu-mi aduc aminte de președintele care amenință în direct în stil mafiot… Țiganii sunt deja mici copilași, e?

      Reply
  26. Anna

    FOARTE BINE SPUS (sau scris, ca să fiu mai corectă)! Ai zis de doctori dar eu aș mai adăuga polițiștii și preoții. Evident, fiecare categorie are excepțiile ei dar aceste trei meserii mi se par cele mai murdare din punct de vedere al furtului. Și tocmai oamenii care ar trebui să ne ajute, să ne ofere siguranță și să ne îndrume pe plan spiritual, ăștia sar primii când să profite! Înțeleg de ce a reacționat prietena ta așa când erați în Billa, și eu probabil aș fi făcut la fel pentru că mi-ar fi fost rușine de rușinea tipei de la casă dar tu ai procedat foarte corect! Chiar dacă unele sume sunt penibil de mici ca să mai facem gura mare pentru ele, puțin de la fiecare și așa se face o sumă frumoasă! Așa că ăștia care dau restul în gume sau nu-l mai dau deloc ar trebui să aibă mai des clienți care când sesizează penibilul să îl sublinieze. 🙂
    Cel mai mult mă oftică „reputația” noastră de peste hotare. Deja dacă ești român te privesc altfel, nu mai contează dacă ești țigan sau nu, clar dacă vii din România e ceva dubios cu tine. Sper ca în viitor chestia asta să se schimbe dar la cum merg lucrurile nu îmi pun baza în această dorință, mai ales când mă uit la noilea generații.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Eh, preoţii au un loc aparte-n inima mea. Despre ei am mai vorbit pe aici http://excesdeego.com/coaste-rupte-pomelnice-cutia-milei-si-pupaturi-de-maini/
      Păi, de ce nouă să ne fie ruşine de nesimţirea lor, iar ele să stea ca vitele pe coadă? Nu înţeleg! Acolo nu era vorba de sumă, ci de orgoliu. Chiar dacă era la un nivel extrem de mic, tot furt se numea.
      Ţii minte când Europa ne îndruma să-i facem pe ţigani să se adapteze, că sunt ai noştri şi că trebuie să ne rezolvă cumva problema, dar fără rasism? Poftim, problema a ajuns la ei. Ce se întâmplă? Ei de ce sunt rasişti? De ce nu-i înţeleg şi încearcă să-i ajută să se adapteze? Pentru că nu se poate, este extrem de simplu…

      Reply
  27. vicvic

    Eh…! Multe ar fi de spus. Insă cel mai dureros este că în scurt timp ţării noastre i se va potrivi mai bine numele de ROMANIA ( de la romanes). Românii de bună credinţă, muncitori, educaţi şi cu bun simţ, pleacă, încet încet, acolo unde aceste însuşiri sunt apreciate cu adevărat. Adică oriunde în altă parte. Ţara asta, cu care ne tot lăudăm va rămâne a nimănui deşi dacă stau să mă gândesc mai bine, cred ca deja ESTE a nimănui!

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Ţara este a minorităţilor deja, nu ştiaţi? Din păcate, românul nu mai este stăpân pe nimic decât în cazul în care-i dă voie ţiganul. În România noastră ne batem cot la cot cu ţiganii, cu ungurii şi cu câinii maidanezi. Evident că pierdem…

      Reply
    1. Egocentric Post author

      Când a fost el stăpân? Există şi români muncitori, educaţi şi cu bun simţ, într-adevăr, rari, dar totuşi există undeva, acolo. Este partea a doua că sunt daţi la o parte de cei cărore le place smechereala sau sunt needucaţi şi nesimţiţi.

      Reply
    1. Egocentric Post author

      Ce să-i faci? Trăim într-o lume destul de tristă. Ai văzut feţele românilor în ultima perioadă? Toţi sunt încrâncenaţi şi încruntaţi sau trişti, cu privirile în pământ şi aşa mai departe. Du-te în străinătate şi o să vezi mai mulţi oameni bucuroşi, cu feţe vesele şi luminoase. Poate nu au aşa multe probleme pe cap, eu ştiu?

      Reply
    1. Egocentric Post author

      Mi-a plăcut articolul tău. Într-adevăr, rar să vezi că ceva este în favoarea ta atunci când mergi la magazin. Nu consider reclamă, stai liniştit.

      Reply
  28. pepeceasy

    sa facem o comparatie ce fura Romani si ce fura tigani … Romani sint profesori in a fura ii invata si pe alti tigani sint niste nou nascuti fata de Romani in domeniul furat,frumos articol adevarat 100% ce ai scris

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Pana mea, păi, probabil românul a simţit cumva concurenţa acerbă şi a simţit nevoia să se impună cumva. Cunosc oameni care atunci când aud la ţigani muzica dată tare pe o melodie, populară spre exemplu, la ţară, ei scot boxele pe geam şi dau drumul şi mai tare la o altă melodie. Aşa, să moară rudarul de ciudă.

      Reply
  29. Noapte Buna

    Problema referitoare la cum suntem vazuti in afara tine si de persoanele care au avut primele initiativa de a pleca. Persoane carora nu le-a pasat decat cum sa faca un ban cat mai usor si prin orice mijloc si care ne-au stricat numele in afara tarii. Mai exista si exceptii,bineinteles. Un cunoscut care a stat mai mult timp in Franta si care se descurca binisor pe acolo a fost intrebat la un moment dat de unde este; cand a raspuns ca este roman interlocutorulu nu-i venea sa creada si-i tot repeta: Nu se poate,tu esti francez de-al nostru 🙂
    Si, ca tot vorbeai de furat,o sa ma semnez si eu cu site-ul 🙂
    http://www.noapte-buna.ro/

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Nu mă furi cu nimic, prietene, deci poţi să postezi linkul lejer. Atunci când îşi dau seama, spre exemplu francezii, că nu toţi românii sunt ţigani, ar trebui să nu mai generalizeze şi să-i privească pe români, măcar pe cei pe care-i credeau de-ai lor, cu alţi ochi.

      Reply
  30. AR

    se minte si se fura prea mult in Romania …. devine complicat si obositor sa traiesti aici daca nu o faci si tu … tiganii sunt doar “frisca” de pe prajitura

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Poate mult prea obositor. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, noi suntem mai pregătiţi decât străinii să le facem faţă. Suntem trecuţi prin toate prostiile lor.

      Reply
  31. Interferente

    Romanul fura cu talent, romanul minte cu talent, romanul te poate face ca la alba neagra. O mare parte dintre romani au “talent” la asa ceva si in felul acesta arunca o anatema asupra tuturor romanilor. Mai sunt insa si multi romani cu bun simt in tara asta. Cred ca totul tine de educatie. Un om educat si care are cei 7 ani de acasa nu va recurge la astfel de gesturi reprobabile. Din pacate lipsa unor modele adevarate de urmat, suspiciunile de coruptie / trafic de influenta de la cel mai inalt nivel in tara noastra ii determina pe unii sa creada ca pot actiona dupa cum ii taie capul. Suntem o tara trista, cu oameni tristi si in care multi si-au pierdut speranta ca va fi mai bine.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Mai sunt, sigur că mai sunt, doar că stau în umbră. Nu sunt cei pe care-i vedem în faţă, la TV sau printre cei mai populari. Sunt cei care stau ascunşi de teamă să nu fie luaţi peste picior, la mişto, batjocoriţi. Sunt românii care au ales să tacă de teama de a nu fi ironizaţi de cei fără cel puţin 10-12 clase. Ăsta este adevărul, de asta am ajuns trişti şi de asta speranţa noastră s-a dus dracului.

      Reply
  32. Pingback: România, din nou pe buzele strănilor | Exces de ego

  33. sokanu

    Din păcate, românii de rând și nu țiganii sunt încurajați/determinați să fure. Pe toate posturile TV sunt “modele” în acest sens nonstop.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Nu mai are rost să vorbesc despre modelele pe care copiii şi le aleg în viaţă. Au şi de unde…

      Reply
  34. ovidiu.

    Da, rromanul fura, statul il ajuta. Daca un cetatean roman de orice etnie face o infractiune este arestat “pe baza de repede”, daca un cetatean roman de etnie rrrrrroma face o infractiune, militia (ca politie inca nu avem) inchide ochii si zice n-avem ce face. Cate arestari se fac pentru furt in comunitatile de rromi? Cat % din cetatenii rromi fura si cat % din ceilalti? Cat % din rromi sunt arestati si cat % din ceilalti?
    Sunt asa pentru ca li se permite, si pe autoritati le doare la patina, important e sa voteze pentru o sticla de ulei si un kg de zahar.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Da ţi-e frică să le spui ţigani sau ce? Statisticile, da, nu sunt în favoarea lor, dar na. Li s-a permis de-a lungul timpului, li se permite în continuare şi or să li se permită atâta timp cât curvele de la guvernare au nevoie de minorităţi pentru a câştiga la alegeri. Aşa şi-au luat nasul la purtare şi ungurii şi ţiganii.

      Reply
  35. Victoria G.

    Okay, furatul e o moda in Romania, nu stiu cat de mult se fura in afara, dar la noi e clar ca se poarta. Intrebarea mea este legata de solutia si atitudinea pe care trebuie sa o luam in fata unei asemenea situatii, pentru ca nu este normal sa tacem si sa inghitim asemenea lucruri. E ca si cum am fi de-acord cu ele. Vreo sugestie?

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Păi, şi dacă aş fi eu, spre exemplu, să fac gură, cumva, cine căcat o să mă bage-n seamă? Mai degrabă vin ţiganii şi mă omoară. Românul nu o să intervină sub nicio formă. Nu s-a băgat românul nici atunci când a fost să-şi folosească drepturile şi să voteze la referendum. Ce sugestii să facem atâta timp cât politicienii îi pupă-n cur şi le dau voie să umble ca la ei acasă prin parlament? Vrei sugestie? Nu pot să spun concret, dar implică armament, muniţie şi revoluţie. Au fost nişte băieţi, acum vreo 60 şi ceva de ani, care au luat iniţiativă. Păcat că nu a fost nimeni care să continue tradiţia… Na sugestie!

      Reply
  36. Victoria G.

    Asa e, tot ce e posibil intr-un stat “democratic”. Pacat ca acest cuvant are mai multe sensuri si fiecare isi intelege partea lui de democratie. Oricum multumesc de raspuns. A fost cat de poate de prompt si de “la obiect”. Apreciez!

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Am zis eu că nu? Sunt, dar acum vorbeam de cei care ne fac imagine în străinătate. Am întâlnit şi ţigani mai oameni ca românii, dar asta nu înseamnă că acei 5% pot spăla imaginea celorlalţi.

      Reply
  37. Dumitru

    Mi-am adus aminte de o faza din trecut, cand un tip cumpara o paine de 70 de bani si vanzatoarea il intreaba: Ce sa va dau pana la 1 leu? La care tipu’ suprins de intrebare raspunde: 30 de bani! Ce altceva ?! Apropo de gumitele lor si alte nimicuri.

    Reply
  38. Egocentric Post author

    O, da, cine ar putea sa uite. Am priceput, nesimțirea, de fapt, nu e nouă sub nicio formă. Ea conviețuiește cu noi din antice vremuri. Bine punctat!

    Reply
  39. Mihai

    Ce bine ar fi daca ne-am folosi inventivitatea la ceva productiv, dar nuu asa-i romanul alege calea cea mai usoara, de ce sa munceasca cand poate sa fure. Dar ce sa mai zici cand cei de la putere sunt cum sunt…bineinteles sustinuti tot de noi, romanii.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      La o adică, de ce să nu fure dacă i se permite? E pe baza, opreşte-mă dacă poţi.

      Reply
  40. Petre Dalea

    “Am plecat că-mi spunea că o fac de râs, dar mi se pare greţos modul în care idioatele alea procedează. Să le ferească Dumnezeu să-mi facă aşa ceva atunci când sunt singur. Nu o să mai fie nimeni să mă tragă de mânecă.”

    Rau ai facut ca ai plecat – trebuia sa chemi seful de magazin si sa faci reclamatie scrisa. Idioata aia de la casa merita sa fie data afara.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Pana mea, nu să fie dată afară că în ziua de azi e greu să-ţi găseşti un loc de muncă, dar să nu mai fie nesimţită ar putea fi o idee. Nu mai ţin minte de câte ori am lăsat restul pe tejghea restul chiar şi de 50 de bani, dar nu înţeleg de ce mereu trebuie să fie în favoarea magazinului.

      Reply
  41. AboutMen

    De furat, se fură peste noi. Aici sunt ai noştri şi îi vedem, ştim ce hram poartă, la fel ca fiecare dintre noi. Cu toţii furăm, într-un fel sau altul… un ban, o idee, o glumă, toate le folosim mai departe pt interesul personal. Nu e acelaşi nivel, de la un milion la un banc, însă privind corect, e aceeaşi acţiune. Aici îi vedem mai bine pe cei care fură, pentru că recunoaştem stilul, acţiunile, gesturile, am trecut fiecare prin aşa ceva. Există şi acele excepţii, extrem de puţine, dar cu toţii furăm…

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Păi prefer mai repede să-mi fure cineva o idee decât un milion, nu? Adică, şi furtul ăsta are nivelul său şi nu putem să comparăm o albină cu un elefant. Furăm, dar hai să nu fim nesimţiţi şi să ne mai facem şi de căcat. Asta era ideea. Nu zice nimeni că eu sau tu suntem îngeri, dar hai să nu încercăm să ne facem de râs, să ne umilim unul pe celălalt doar cu speranţa că nu ştie nimeni cine sunt eu şi de ce te-am furat pe tine. Să nu mai spun că sunt unii care fură din pură plăcere, să ducă o viaţă bună, nu că nu au. Cu ăia ce mai facem?

      Reply
      1. AboutMen

        Înţeleg că ai prefera să îţi fur o idee, decât un milion. Dar dacă ideea ta valorează un miliard, nu ar fi nicio supărare, pentru că ai prefera aşa. Problema nu este să ne expunem trăirile faţă de nedreptăţile zilnice. Ele se întâmplă şi se vor întâmpla, atâta timp cât nu există nicio reacţie. Motivele sunt diverse pentru care se întâmplă astfel de lucruri. Exemplele sunt şi ele multiple, sunt în jurul nostru. Spune-mi un lucru, câţi reacţionează în momentul în care se simt nedreptăţiţi, de orice fel. Nu doar atunci când prinzi pe câte unul cu mâna în buzunar. Zilnic bagă cineva mâna în buzunarul tău şi te fură, pe faţă. Fie că e statul sau cel de lângă tine care chiar te buzunăreşte în troleu. Câţi reacţionează instant şi aşteaptă să li se facă dreaptate, fix în momentul în care simt injustiţia. Lăsăm mult de la noi, încât ne-am învăţat aşa. Aşa i-am învăţat. problema nu e că se fură, ci că îi lăsăm să o facă fix de sub ochii noştri. Problema nu e că trebuie să dăm exemple de nedreptăţi, ci să venim cu soluţii pentru ele!

        Reply
        1. Egocentric Post author

          Sunt unii oameni care fură idei, dar nu ştiu cum să le pună-n practică. Ăia sunt cei mai buni să fure pentru că sunt atât de proşti încât vor vinde ideea mai departe pe o sumă infimă şi un altul se va bucura de ea. Spre exemplu, avem aur în munţi, da? Avem şi datorii. Ce facem noi? Îi lăsăm pe alţii să ni-l exploateze. Tare proşti sunt cei de la conducerea statului.

          Lăsăm mult prea mult de la noi, ne complacem în situaţie şi nu o să vine nimeni să ne scoată din rahat. Cu toţii ştim că sunt atâţia care vor să te fure în fiecare zi, fie că vorbim de stat sau cei din autobuze. Soluţie? Am mai spun eu undeva şi mă voi repeta. Soluţii sunt, dar implică arme, muniţie şi revoluţii. Să vezi atunci dacă mai fură cineva ceva. E ca şi cum un hoţ de buzunare vrea să te fure în autobuz, în văzul tuturor. CIneva îl vede şi-i spune să înceteze. Hoţul îndreaptă un cuţit către cel care a vrut să avertizeze. De aici sunt două posibilităţi. Nimeni nu zice nimic şi hoţul o să continue sau sar vreo doi sau trei pe el, îl bat bine şi îl duc la poliţie. Oare care să fie soluţia potrivită?

          Reply
  42. Geopa

    Furtul la romani are legatura cu biserica in sensul ca biserica ortodoxa ne-a impins la lene si la cerut de pomana. De la a cere de pomana si a primi binenteles, pana la a lua singur de la altul nu e decat un mic pas. Furam pentru ca stim ca cineva ne iarta, ori popa ori Dumnezeu. Si tot la furat ne-a impins si anii petrecuti in comunism cand furam de la stat ca sa putem supravietui. Asta nu se dizolva din sangele nostru cu o singura generatie.

    Reply
    1. Egocentric Post author

      Îţi dai seama că poate mai sunt necesare încă două sau trei generaţii ca să se schimbe cumva mentalitatea. De fapt furăm pentru că ne place să credem că cineva o să ne ierte, în primul rând, că-l rugăm pe Dumnezeu, iar în al doilea rând pentru că sunt convinşi că va înţelege că atâta timp cât sunt săraci merită să fure pentru că nu au. E o logică defectă pe care din ce în ce mai mulţi o aplică. Mă iartă că am făcut aia pentru că am avut nevoie. Partea nasoală vine atunci când cineva fură din pură plăcere. Aia e boală deja.

      Reply
  43. Pingback: Concursul lunii aprilie s-a incheiat -eBloguri

  44. Antoaneta

    Nu cred ca fura doar romanii, dar noi ii vedem pe hoti mai repede pentru ca suntem tot romani. Problema e ca suntem asociati cu hotii si, cand spui unui strain ca esti roman, imediat incepe sa se fereasca de tine considerand ca esti hot.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Am auzit că cei mai mulţi nici nu ştiu unde se află pe hartă România, dar dacă le spui de Dracula, imediat deveniţi prieteni.

      Reply
  45. Masally Cosmin

    Am fost intr-o excursie in Madrid si chiar in fata mea a avut loc un furt … faptasul a fost un copil in jur de 8-9 ani (tigan). Imi pare rau cand vad aceste lucruri, uneori mie rusine, uneori sunt plin de furie. Nu cred ca exista vre-o rezolvare acestui caz.

    Reply
      1. Cosmin masally

        Da, este tristut. Pacat ca nu putem face ceva în legătură cu asta dar și societatea este devină în unele cazuri

        Reply
  46. Zambet Gratis

    Sincer, nu m-as baga in polemici de genul, nu pot spune ca sunt de acord cu tine 100%, insa la unele subpuncte ai atins adevarul.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Sunt curios cu care parte nu eşti de acord.

      Reply
  47. Patricia Lidia

    Hoția nu este un fenomen doar la noi în țară, este o realitate cruntă a regiunii, găsești cerșetori și hoți în toate țările balcanice. Iar creșterea procentului de persoane fără adăpost este un rezultat direct al economiei deficitare a regiunii, a lipsei de perspective și suport, a lipsei educației și a unor politici de reintegrare socială proaste. În anii comunismului, centrele de plasament erau adevărate lagăre, copiii erau maltratați, abuzați, lipsiți de educație. La 18 ani, acei copii au fost scoși afară din centre, fără ajutor, fără speranță, fără viitor, devenind fără voia lor oameni ai străzii, care au ajuns să trăiască din cerșit și furt. În lipsa unei educații sexuale corespunzătoare, s-au înmulțit, fenomen care a dus la mii de persoane fără adăpost, cerșetori, consumatori de stupefiante și alcool, infractori. Nu pot decât să sper într-o redresare a acestor politici și într-o revenire a economiei, astfel încât să le acordăm un real ajutor în reintegrarea în societate, în vederea creerii unui viitor mai sigur pentru noi și copiii noștri. Dacă nu se schimbă legislația urgent, dacă politicile statale nu vor fi îmbunătățite, dacă adopțiile nu vor fi favorizate, dacă deținuții nu vor fi ajutați să se reintegreze după eliberare, dacă economia nu crește, dacă nu sunt create locuri de muncă, dacă învățământul nu își schimbă direcția… nu vom mai fi în siguranță pe străzi! Dar decât să mă lamentez inutil, prefer să caut soluții și să fac ceea ce stă în puterea mea: să dau o mână de ajutor!

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Un răspuns pertinent şi corect. Totuşi, faptul că eşti optimistă s-ar putea să îţi aducă o dezamăgire într-un viitor nu foarte îndepărtat. Şi treaba cu deţinuţii, deja mi se pare că unii au prea multe drepturi pentru faptele lor. Cum propui să oferi o mână de ajutor?

      Reply
  48. Cosmin

    Generalizarile acestea ma lasa rece si ma infurie. Fiecare tara are uscaturi. Padure fara uscaturi nu exista. Este adevarat conform statisticilor romii sau tiganii din Europa fac multe fapte necugetate. Asta este realitatea, statisticile o spun. E mult de discutat aici. Guvernele noastre, saracia au condus la aparitia acestor probleme sociale, care din apcate par greu de rezolvat. Dar timpul, bunastarea vor ajuta oarecum in clădirea unei societați normale cat si a mentalitatii.
    Iar asocierea acestea stupida Rom vine de la Romania deci tara de tigani este abominabila.

    Reply
  49. ellafairytale

    Nu cred ca trebuie sa generalizam, intr-adevar sunt astfel de cazuri, dar vreau sa cred ca exista si oameni care au demnitate in ei.

    Reply
    1. Egocentrism Post author

      Nu era o dorinţă de generalizare. Chiar trebuie să menţionez în fiecare articol că nu doresc a generaliza ca să înţeleagă oamenii? Românii fură la fel de mult ca alte naţii, dar de ce aş vorbi despre alţii?

      Reply

Leave a Reply