Ţara ta îţi cam face bagajele

By | 8 June, 2017

De vreo câteva luni bune mă bate gândul să plec din România. Nu este o decizie pe care o poţi lua într-o seară, la un pahar, ci una la care trebuie să te gândeşti şi să pui în balanţă o grămadă de alte chestii.

Ştii doar, nu este deloc uşor să renunţi la tot ce ai realizat aici, pentru o promisiune din partea unui cunoscut sau pentru o iluzie din cap.

Şi este greu mai ales atunci când,din punct de vedere moral, nu te susţin prea mulţi. Ţi-o bagă pe aia că ai deja un job aici, de ce alegi să pleci şi să dai cu şutul unul loc de muncă sigur, ar fi mai bine să rămâi în ţara ta pentru că este rău în altă parte etc. Dar aşa este românul, pesimist, ţine de picătura pe care o are cu dinţii că, deh, ştie el că se poate mai rău (şi este adevărat, se poate), nici nu încurajează şi mai aruncă şi păreri aiurea, fără vreun dram de cunoaştere.

Şi mereu trebuie să le spun că nu vreau să plec pentru că nu am un loc de muncă bun, ba din contră, îmi place ce fac aici, îmi place că nu am lipsuri şi încet m-am pus pe picioarele mele, dar nici nu pot să spun că nu mi-ar mai trebui nişte lucruri pe care aici este cam greu să le obţii. Mai pune că mai ai şi un credit de platit în România pentru următorii patru ani. Oricum, viaţa nu are cum să fie roz oriunde te-ai afla. Dar românul este obişnuit ca fericirea sa să se măsoare în maşini de lux, bijuterii, telefoane scumpe, vile etc.

Am ajuns într-un punct în care concluzia mea este următoarea: Atunci când simţi că nu îţi mai este bine într-un loc, trebuie să schimbi ceva. Nu trebuie să asculţi prea mult de cei care nu sunt de acord cu decizia ta şi nici de cei care te încurajează prea tare. Nu ei sunt cei care vor trăi în locul tău. Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic şi trebuie să faci doar ceea ce crezi de cuviinţă, dar gândeşte-o bine înainte.

Ce mă face să plec? Potenţialul României din punct de vedere economic, gradul scăzut de civilizaţie, infrastructură, în general, perspectivele care cam lipsesc şi multe altele.

Ce mă face să îmi doresc să rămân? Jobul sigur, familia, prietenii, comoditatea de a te afla în ţara ta, lejeritatea de exprimare.

Am 28 de ani . Mă gândesc că dacă nu încerc acum, mă voi trezi pe la 35-40 de ani tot în această situaţie şi cu regrete că nu am plecat la timpul potrivit. Rămân în minte cu întrebarea ce-ar fi fost dacă. Nu e că îmi este greu aici, nu plec pentru că am probleme, ci pentru că-mi doresc altceva.

Nici pe departe nu o să fie totul perfect, nu mă gândesc la o îmbogăţire bruscă. Vreau doar să locuiesc într-o ţară frumoasă, civiziliată, să am un trai decent şi să fiu tratat corect. Şi nu mă gândesc doar la mine. Mai devreme sau mai târziu o să am şi un copil. Poate că acum am nemulţumirile mele, dar mai încolo o să ma intereseze mult mai intens sistemul de sănătate, care ştim cu toţii în ce stare este în România, unde eşti tratat ca un gunoi, deşi cotizezi la stat şi mai bagi şi în buzunare. O să mă intereseze şi sistemul educaţional. Nu am de gând să mai dezbat subiectul. Am făcut-o deja aici şi aici. Concluzia este tristă. O să mă intereseze societatea în care se va dezvolta. Să nu mai vorbesc despre alte lucruri, precum nesimţirea guvernelor, oamenilor politici care fură cu vârf şi îndesat şi care ne-au condus până acum, lipsa locurilor de parcare, câini fără stăpân, noaptea, şi căcatul în care calci, dimineaţa, traficul de coşmar al Bucureştiului, funcţionarii publici sictiriţi, scârboşi şi nesimţiţi, care te dau dracu şi te tratează ca pe un rahat sau şpaga pe care trebuie să o dai orice ai vrea să faci etc.

Obişnuiam să fiu un om calm, răbdător şi înţelegător. Am ajuns să mă cert pentru dreptatea mea cu toate scârbele care nu îţi dau o pâine dacă nu ai 10 bani, dar în loc să-ţi dea restul corect, o să primeşti o gumă ca să scape de tine repede. Am vorbit şi despre asta aici.

Părinţii noştri se vor duce şi nu vor apuca să vadă o autostradă completă în ţara asta, ne chinuim câte 7-8 ore pentru 350 de kilometri pe drumurile astea infecte, pentru care oricum plătim de ne sar capacele.

Şi timpul se răzbună într-un fel sau altul. O să vină o vreme în care voi avea explicaţii de dat copilului. Am de ales dacă să explic de ce am plecat din ţara noastră sau de ce nu am plecat la timpul potrivit, iar el este obligat să o facă, la fel ca toţi tinerii din ziua de azi. Poate că o să fiu nevoit chiar eu să îl sfătuiesc să plece. Caz concret. Tata regretă şi acum că nu a plecat în ’90, atunci când a avut posibilitatea. Acum se uită la mine şi mă încurajează, chiar dacă apoi recunoaşte că nu îi convine. Se gândeşte că aşa e mai bine pentru mine. Şi, vezi tu, mi-e teamă că o să ajung în situaţia lui. De asta, prefer să trăiesc eu viaţa aia grea despre care toţi vorbesc, să fii privit ca imigrant, să te acomodezi dificil, iar la final să pot spune că am putut să ofer şansa unei vieţi mai bune.

Avem o ţară frumosă şi nu o spun pentru că m-am născut aici. Locul de muncă mi-a permis să călătoresc şi să văd mai multe zone, dar nu cred că ne vom schimba mentalitatea prea curând. Sau cel puţin nu mai am eu răbdare  să aştept. Și, da, iubesc România și sunt mândru că sunt român. Pentru că fără să realizăm, traiul de aici ne-a făcut descurcăreţi și adaptabili.

Punct.

Leave a Reply